”Ședința Consiliului Județean a avut ca punct central bugetul pentru 2026.
Este un buget orientat spre investiții: peste 55% din resurse merg către dezvoltare, iar sănătatea, infrastructura rutieră și învățământul concentrează cea mai mare parte a alocărilor. Asistența socială și cultura rămân priorități bugetare, cu resurse alocate corespunzător.
Folosim excedentul bugetar pentru cofinanțarea proiectelor europene și pentru a menține ritmul investițiilor deja începute.
În plan economic, avansăm concret cu proiectul Parcului Industrial de la Râmnicu Sărat, unde vom constitui o companie mixtă între Consiliul Județean și municipiu.
Continuăm, de asemenea, proiectele pentru parcuri fotovoltaice dedicate instituțiilor din subordine, investițiile în infrastructura de apă și în managementul deșeurilor.
Tot astăzi am avut o întâlnire de lucru cu primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, la propunerea președintelui PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu.
Salut decizia primarului Toma de a pregăti o hotărâre de consiliu prin care Primăria Buzău să adere la ADI ECO Buzău 2009, un pas important pentru o gestionare mai eficientă a deșeurilor la nivel județean.
Dialogul dintre Consiliul Județean și Primăria Buzău va continua, iar inițiativa excelentă a președintelui PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, de a pune la aceeași masă administrațiile locale va fi urmată de întâlniri periodice, inclusiv cu consilierii locali și județeni, dar și cu primarii din județ, pentru o coordonare reală a proiectelor majore.
Dezvoltarea județului înseamnă colaborare și decizii asumate. În această direcție mergem.” Marcel Ciolacu, Preşedinte Consiliul Judetean Buzău
”De astăzi, prin votul consilierilor județeni și locali, Parcul Industrial din Municipiul Râmnicu Sărat intră într-o nouă etapă, trecând de la idee la proiect.
Concret, a fost aprobată asocierea dintre UAT Municipiul Râmnicu Sărat și UAT Județul Buzău, în scopul constituirii, organizării și funcționării unui Parc Industrial care va asigura orașului o dezvoltare economică atât de necesară întregii zone a Râmnicului.
Îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Buzău, domnul Marcel Ciolacu, pentru susținerea acestei investitii, care devine, de astăzi, principala preocupare a administrației locale râmnicene.
Demersul început astăzi și includerea în calendarul acțiunilor comune care vor conduce la construirea Parcului Industrial reprezintă încă o dovadă a susținerii constante oferite de domnul Marcel Ciolacu orașului nostru și tuturor proiectelor de dezvoltare din ultimii 4 – 5 ani.
Nu va fi ușor și nu va fi mâine. Va fi nevoie de timp și, mai ales, de resurse financiare pentru realizarea acestui obiectiv de importanță strategică pentru zona noastră.
Avem nevoie de sprijinul tuturor celor care înțeleg necesitaea construirii lui, atât din mediul public cât mai ales privat.
Le mulțumesc și consilierilor județeni și locali care au aprobat asocierea, precum și tuturor funcționarilor din Consiliul Județean și Primărie care au lucrat și vor lucra pentru ducerea la îndeplinire a acestui obiectiv.” Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .