Tronsonul 3 Buzău-Focşani va fi dat în circulaţie vineri, începând cu ora 15,00, urmând ca luni încă un lot dintre Ploieşti şi Buzău să poată fi circulat

Social

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, cu ocazia unei vizite pe şantierul Autostrăzii A7, că este pentru prima dată când un lot de autostradă care leagă două municipii, Buzău-Focşani, este dat în circulaţie într-o perioadă de un an.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, alături de premierul Marcel Ciolacu au verificat, joi, stadiul obiectivului de infrastructură rutieră Autostrada A7, tronsonul 3 Buzău – Focşani, secţiunea dintre Râmnicu Sărat şi Mândreşti Munteni.

„Cum a promis Guvernul României, astăzi s-a finalizat şi ultimul tronson de autostradă între Buzău şi Focşani, tronsonul 3, de aproximativ 35 km, vreau să felicit constructorul şi echipa domniei sale. Este pentru prima oară în istoria post-decembristă când într-un singur an se dă drumul la o autostradă între două municipii, aproximativ 80 de kilometri. Mă bucur mult că la sfârşitul mandatului pot să livrez tot ceea ce am promis românilor”, a spus Marcel Ciolacu.

Tronsonul 3 Buzău-Focşani va fi dat în circulaţie vineri, începând cu ora 15,00, urmând ca luni încă un lot dintre Ploieşti şi Buzău să poată fi circulat.

„Astăzi se deschid şi se dau în circulaţie peste 36 de kilometri de autostradă astfel încât toată distanţa de la Focşani la Buzău să fie circulată pe autostradă. Efectiv în circulaţie va fi dată mâine la ora 15,00 şi luni încă 20 de kilometri de la Dumbrava la Mizil din A7 astfel încât anul acesta ajunge undeva la aproape 200 de kilometri de autostradă daţi în circulaţie, ceea ce reprezintă un record. Pot să spun, la final de mandat, că anul viitor probabil că va fi anul în care va fi un nou record, în jur 250 de kilometri vor fi daţi în circulaţie”, a precizat Sorin Grindeanu.

Autostrada Buzău – Focşani se compune din 4 tronsoane, Buzău – Vadu Paşii (4,6 km. – 689,285,996 de lei, fără TVA), lotul Vadu Paşii – Râmnicu Sărat (30,8 km.-1,317,073,556 de lei, fără TVA), Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni (36,1 km.-1,469,390,182 de lei; fără TVA) şi Mândreşti Munteni – Focşani (10,94 km.-763,720,833 de lei, fără TVA).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok ,  Twitter .