Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu”

Divertisment

După ce Râmnicul devine capitala judeţului omonim (1862), viaţa culturală ia amploare. Înainte, aceasta doar pâlpâia într-o urbe prafuită de la margine de ţară, unde câţiva boieri, printre care Bagdaţii, Toplicenii, Datculeştii, Deduleştii, întreţineau vie flacăra culturii locale şi regionale. 

Stimularea vietii spirituale locale s-a datorat iniţiativei unor intelectuali valoroşi, mulţi dintre ei şcoliti în apus. Primari ca Toma Bagdat, Iosef Oroveanu, Pavel Robescu, Octaviu Blasianu, Vasile Cristoforeanu, Sava Gherghiceanu, Constantin Lupescu, Vespasian Pella, Nicu Protopopescu, Nicolae Dicescu, au încurajat astfel de iniţiative. Dintre societăţile şi cercurile culturale s-a detaşat Liga Culturală, secţia Râmnicu Sărat, înfiinţată în vara anului 1892. 

Un Ateneu cultural se naşte la Râmnic în 1893, „cu scopul de a începe o oarecare mişcare culturală de care până acum suntem aproape lipsiţi” („Gazeta săteanului”, X, Nr. 18, octombrie 1893). Din iniţiativa acestui organism cultural, în localul gimnaziului (azi Colegiul „Al. Vlahuţă”) au conferenţiat profesorii: Ion Mihalcea, Lascăr Veniamin, Al. Fara; medicii: G. Dobreanu şi Val Negulescu; avocatul Sava Gherghiceanu etc. Conferinţele aveau loc duminica în sala de festivităţi a gimnaziului. 

În 1925, Liga Culturală era condusă de Iosif T. Oroveanu, avea aproape 250 de membri activi şi un imobil pentru cele două săli care adăposteau biblioteca şi muzeul „care deja a început să ia fiinţă”. 

La 27 octombrie 1935 s-a inaugurat „Casa Culturală”, „primul aşezământ cultural din Râmnicu Sărat”. A fost inaugurată totodată biblioteca care, „adunând un însemnat număr de volume, le ţine la dispoziţia publicului cititor”.

Casei Culturale i se acordă personalitate juridică la 26 iunie 1936, potrivit statutelor propunându-şi „să întreţină şi să dezvolte curentul cultural, contribuind în mai mare masură la culturalizarea locuitorilor din oraşul şi judeţul Râmnicu Sărat, cultivarea sentimentului naţional, educarea femeilor pentru a deveni bune gospodine şi mame, ridicarea morală a locuitorilor, dezvoltarea gustului pentru citit, dezvoltarea fizică a populaţiei prin educaţia sportivă, ajutorarea elevilor silitori lipsiţi de mijloace, salvarea de la distrugere a monumentelor istorice, stimularea înclinaţiilor artistice, întreţinerea în rândul populaţiei a tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti”.

Ca mijloace de realizare a acestor obiective, se preconiza: înfiinţarea unei biblioteci, editarea de publicaţii, înfiinţarea unui ateneu popular, care să organizeze conferinţe, şezători culturale „cu producţiuni muzicale şi literare”, organizarea de expoziţii, înfiinţarea unui muzeu etnografic în colaborare cu societăţi şi cercuri culturale din judeţ, dar şi sprijinirea manifestărilor culturale care se organizau etc.

Casa Culturală era organizată pe patru secţii: muzeu, bibliotecă, sportivă – turistică şi ateneu popular. 

La 25 martie 1939 aceasta devine Căminul Cultural Oraşenesc „Constantin Brâncoveanu”, condus de profesorul Ion Săndulescu, primarul orasului, ca preşedinte. Director era Nicolae Dicescu, Virgil Bârzea, bibliotecar; Victor Dimitriu, dr. C. Ionescu, Stelian Cucu, membri. Funcţiona pe Strada Carol Nr. 33. Va fi reorganizat în februarie 1948 şi trecut în subordinea Consiliului Local al Sindicatelor, în conducere (director, Petre Lichiardopol) fiind cooptaţi şi reprezentanţi ai sindicatelor, A.F.D.R., A.R.L.U.S., U.T.M. si ai P.M.R. (Petre Rafa şi Nathan Schwartz).

În 1952 ia fiinţă Casa Raionala de Cultură „Iosif Ranghet” (comunist de origine maghiară, mort în acelaşi an). Aceasta înlocuia Ateneul Popular de pe Strada Suvorov (azi Victoriei) şi avea sediul în Casa Renea, având ca director pe Mircea Stefănescu.

În septembrie 1959 se inaugurează localul Casei de Cultură. Ridicat pe tot parcursul „obsedantului deceniu” (anii ’50), imobilul de la intersecţia străzilor Amurgului şi Tudor Vladimirescu reflecta influenţa arhitecturii sovietice din acea perioadă.

După Al Doilea Război Mondial, „lumina venea de la răsărit”, iar repertoriul arhitectural oficial avea să se schimbe.

Astfel, clădirea în maniera autohtonă a Teatrului Comunal din grădina publică avea sa dispară din geografia oraşului, timp în care, folosindu-se chiar cărămizile rezultate în urma demolării teatrului, se edifica noua construcţie a Casei de Cultură.

Noul stil nu era rodul unei evoluţii organice, ca în cazul curentului neoromânesc, ci a fost adoptat ca o componentă a noii ideologii socialiste. Realism – socialismul, un concept artistic dezvoltat în Uniunea Sovietică, îşi reclama originile clasice, dar scopul lui nu era acela de a crea o artă accesibila maselor ci, mai degrabă, o reacţie la adresa arhitecturii occidentale (modernă, cubistă, internatională) considerată inaccesibilă maselor.

Curentul se dorea a fi o reflectare a gustului tradiţional amestecat cu elemente antice, fapt reflectat de lozinca la modă atunci: „Sa învăţăm de la clasici!”.  De altfel, trecătorul atent observa frontonul clasic – motivul triunghiular lipsit de ornamente care încoronează faţada. 

În prezent, Casa de Cultură poartă numele sopranei Florica Cristoforeanu, născută la Râmnic în luna lui florar a anului 1886. 

Pe scena Casei de Cultură, râmnicenii au putut aplauda operele „Traviata”,  „Contesa Maritza”, opereta „Secretul lui Marko Polo”, oferite de teatrele bucureştene de profil.

Alt eveniment de excepţie a fost spectacolul oferit de corul Filarmonicii „George Enescu”, sub egida Ateneului Român.

Matincă Costea, omul care cunoaşte ca nimeni altul istoria Casei de Cultură, îşi aminteşte că această instituţie a trăit ani de glorie.

Spune acest lucru gândindu-se la prezenţa pe scenă a violoniştilor Ion Voicu şi Ştefan Ruha, ori a pianistului Gaston Ursu.

Au cântat pentru publicul râmnicean: Ion Dacian, Lucia Roik, Arta Florescu, Lela Cincu. Au jucat: Amza Pellea, Radu Beligan, Marin Moraru, Dem Radulescu, Stela Popescu, Nicolae Gărdescu, Alexandru Arşinel, Vasilica Tastaman, Rodica Popescu, Tudor Gheorghe, Grigore Vasiliu-Birlic, Draga Olteanu-Matei, Margareta Pogonat, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Horia Şerbănescu, Florin Piersic s.a.

Dintre piesele jucate pe scena Casei de Cultură, acelasi Matincă Costea aminteşte: „Suflete tari”, „Gaiţele”, „Omul care a văzut moartea”, „Hamlet”, „Othelo”, „Intrigă şi iubire”, „Fata fără zestre”, „Siciliana”, „D-ale carnavalului”, „Titanic vals”, „Escu”, „Năpasta”, „Oameni şi şoareci”, „David Cooperfield”, „Mincinosul”, „Slugă la doi stăpâni”, „Şcoala nevestelor”, „Avarul”, „Nora”, „Dator fără voie”. 

În afara trupelor din capitală, poposeau la Râmnic teatrele dramatice din Constanţa, Braşov, Botoşani, Iaşi, Sibiu, Galaţi, Brăila, Ploieşti, Baia Mare, Oradea, Craiova, Bârlad, Petroşani, Bacău, precum şi ansamblurile de estradă din Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Deva, Pitesti, singurele existente pe atunci în ţară.

Iată câteva titluri: „Să petrecem împreună astă – seară” (Ploieşti), „Şi-am încălecat pe-o şa”, „Cu cântecul în buzunar”, „Vitamina M muzica” (Bucureşti), „Şarjele revistei”, „Pe treptele revistei” (Deva), „Spune unde te piteşti” (Piteşti), „Oraşul de la Dunăre” (Galaţi), „La mare şi la mai mare” (Constanţa). La Casa de Cultură au conferenţiat de-a lungul vremii personalităţi ca Zoe Dumitrescu – Buşulenga, Augustin Z. N. Pop, Constanţa Crăciun.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.